[Romanian Script]
În liniștea serii, sub cerul de plumb,
Se scrie povestea pe frunze de nuc,
Purtăm în priviri un tainic cuvânt,
Spre locuri pierdute unde pașii ne duc.
Izvorul șoptește povești despre munți,
Despre dorul ce arde sub stele reci,
Suntem doar punți între mări și frunți,
Călători prin secunde, pe drumuri de veci.
Nu cere pământului taina de-a tace,
Când vântul răscolește prin amintiri,
În inima lumii e-o veșnică pace,
Ascunsă sub straturi de vechi rătăciri.
Fiecare răsărit e o poartă deschisă,
Spre visul ce n-are hotar sau sfârșit,
O pagină albă, de nimeni n-atinsă,
Un cântec de leagăn de demult auzit.
Să nu uiți că marea se întoarce acasă,
Chiar dacă furtuna o ține departe,
Speranța e singura masă rămasă,
La care ne strângem cu toții prin noapte.
Zâmbește când ploaia îți bate la geam,
Sunt lacrimi de cer ce hrănesc rădăcini,
Din ramuri uscate și visul de ram,
Vom crește din nou în grădini de lumini.
[English Translation]
In the silence of evening, under a leaden sky,
The story is written on walnut leaves,
We carry in our gaze a secret word,
Towards lost places where our steps lead us.
The spring whispers stories of mountains,
Of the longing that burns under cold stars,
We are but bridges between seas and brows,
Travelers through seconds, on eternal paths.
Do not ask the earth the secret of keeping silent,
When the wind stirs through memories,
In the heart of the world is an eternal peace,
Hidden under layers of ancient wanderings.
Every sunrise is an open gate,
To the dream that has no border or end,
A white page, untouched by anyone,
A lullaby heard long ago.
Do not forget that the sea returns home,
Even if the storm keeps it away,
Hope is the only table left,
At which we all gather through the night.
Smile when the rain knocks at your window,
They are sky tears that nourish roots,
From dry branches and the dream of a branch,
We will grow again in gardens of light.